Etimologia
1270 Benenus, Belynes, Belenjnes (forse derivato dal termine ungherese bölény = bisonte, Bölényes a significare un luogo in cui erano presenti dei bisonti)
1332 sacerdos de villa Belenus
1441 libera civitas Belynes
1451 oppidum Belynes
Așezare
Din depresiunea Beiușului, municipiul Beiuș este cel mai mare oraș străbătut de Crișul Negru, adăpostește multe așezări dintre care cea mai importantă este orașul Beiuș. Beiușul este unul din cele mai vechi orașe ale județului. Este situat în sud-estul județului Bihor la 62 km de Oradea, la poalele Munților Apuseni în Crișana. Beiușul se află pe unul din principalele culoare de circulație rutieră și de dezvoltare la nivel județean, fiind străbătut de DN 76 care face parte din E 79.
Storia
È menzionato come insediamento prima del 1096. Esisteva come città prima del 1241, come dimostra il fatto che nel 1241 si parla di un distretto di Beiuș che fu completamente abbandonato durante le invasioni dei tartari del 1241–1246.
Nei documenti del periodo 1291-1242 la località compare con i toponimi Benenus, Benens, Belenus, Voyuoda de Bivinis o Belenyes, indicando forse una regione popolata da bisonti. Fino all'inizio del 20° secolo, il nome Binș era usato più spesso (e continua ad essere chiamato così nel dialetto della regione).
Il 28 ottobre 1454 le fu assegnato il titolo di città.
In un documento emesso il 27 novembre 1413 dal vescovo Andrea Scolari si ricordava che a Beiuș esisteva una chiesa dedicata a Sant'Agata "sul sito dell'antica", che era la seconda cattedrale episcopale dopo quella di Oradea. Le sue rovine possono essere viste nel cimitero cattolico romano sulla collina. L'attuale chiesa cattolica romana a Beiuș, un monumento storico, risale alla metà del XVIII secolo.
I documenti attestano che nel XVIII secolo nella città di Beiuș e nei suoi dintorni fiorirono l'agricoltura, l'artigianato e il commercio, tanto che verso la fine del secolo e l'inizio del nuovo secolo, il distretto di Beiuș comprendeva un mercato (Beiușul ) e 72 villaggi.
Alla fine del XVIII secolo fu costruita la chiesa rumena dedicata a San Demetrio, consacrata nel 1800 dal vescovo Ignațiu Darabant.
Istorie
Ca si asezare este pomeninita inainte de 1096. Ca oraș a existat dinainte 1241, dovadă fiind că la 1241 se vorbește de un district al Beiușului complet pustiit de tătari în timpul invaziilor de la 1241–1246. În documentele din perioada 1291-1242, localitatea apare cu toponimele Benenus, Benens, Belenus, Voyuoda de Bivinis sau Belenyes, indicand o regiune cu zimbri. Până la începutul secolului al XX-lea s-a folosit mai mult denumirea de Binș (și continuă să fie numit așa în graiul regiunii).
In 28 octombrie 1454 ii este atribuita denumirea de oras.
Într-un document emis la 27 noiembrie 1413 de către episcopul Andrea Scolari a fost menționat faptul că la Beiuș exista o biserică cu hramul Sfânta Agatha „pe locul celei vechi”, care era a doua catedrală episcopală după cea de la Oradea.[4] Ruinele acesteia pot fi văzute în cimitirul romano-catolic din deal. Actuala biserică romano-catolică din Beiuș, monument istoric, datează de la mijlocul secolului al XVIII-lea.
Documentele atestă că în secolul al XVIII-lea în orașul Beiuș și împrejurimi, înfloresc agricultura, meștesugurile, comerțul, astfel că spre sfârșitul secolului și începutul noului secol districtul Beiuș cuprindea un târg (Beiușul) și 72 de sate.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea a fost ridicată biserica română unită cu hramul Sf. Dumitru, sfințită în anul 1800 de episcopul Ignațiu Darabant.
Ceea ce a impulsionat în mod deosebit dezvoltarea orașului și ridicarea sa culturală a fost înființarea în 1828 de către episcopul Samuil Vulcan a unui gimnaziu român unit (greco-catolic), devenit în 1998 Colegiul Național "Samuil Vulcan". Înființarea gimnaziului de la Beiuș a fost un eveniment de mare însemnătate pentru românii din Transilvania, deoarece a format intelectuali români care au devenit purtători ai emancipării culturale și politice a românilor transilvăneni.
La 27 noiembrie 1918, în localul Casinei Române, a avut loc adunarea electivă a cercului electoral Beiuș-Vașcău, în care din ordinul Consiliului Național Român Central au fost aleși 5 delegați pentru Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, printre care și beiușenii Ioan Ciordaș și Ilarie Crișan.
După primul război mondial se impunea ca o necesitate redresarea economică a Țării Beiușului. Reforma agrară din 1921 a adus unele îmbunătățiri, contribuind la dezvoltarea relațiilor de producție capitaliste din agricultura și ameliorând situația materială a unei părți a țărănimii.
Perioada Dictatului de la Viena a fost dificilă pentru orașul Beiuș care, fiind situat în partea care netransferată Ungariei, a devenit reședință de județ, unde au fost mutate toate autoritățile și instituțiile județene, cu personalul lor. În plus, a trebuit să facă față unui mare număr de refugiați din zonele cedate (Ungariei), în condițiile în care orașul și locuitorii nu erau suficient de înstăriți. Cu toate acestea, în oraș existau comercianți, mici meseriași, cca. 236 funcționari, dispensar, spital precum și instituții publice: prefectura, primăria, judecătoria mixtă, comisariatul de poliție, percepția fiscală, garda financiară, ocolul silvic, oficiul PTT, spitalul de stat, gara CFR, regimentul 35 artilerie, biserici, școli. În oraș mai funcționau o sală de teatru, cinematograf, hotel, cămin de ucenici.
În data de 22 decembrie 1989 a avut loc o adunare populară de amploare în centrul orașului. Ca primar a fost desemnat inginerul Laurențiu Dale, iar în curând, prin formarea CFSN-ului, prin participarea reprezentanților partidelor politice noi sau reînființate și a organizației de tineret “Forum”, orașul a avut și for administrativ.
Primarii Beiușului de după 1989 au fost: Ioan Dărăban (1990-1992), Ion Popa (1992-1996), Octavian Codreanu (1996 -2000), Silviu Odobasianu (2000-2004;2004-2008), Adrian Nicolae Domocoș (2008-2012; 2012-2016), Petru Căluș Mlendea (2016-2020). În prezent primarul municipiului este Gabriel Popa.
Nessun commento:
Posta un commento